HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Dreptate şi pace >  2014-08-25 13:36:08
A+ A- Tipăreşte Pagina



”Să ne rugăm pentru încetarea violenței absurde": mesaj Papei Francisc la Sfânta Liturghie pentru jurnalistul american James Foley



RV 25 aug 2014. ”Să ne rugăm pentru încetarea violenței absurde, cerând să răsa cât mai curând zorile păcii și reconcilierii între toți membrii familiei umane!”: scrie Papa Francisc într-un mesaj trimis participanților la Sfânta Liturghie de pomenire a jurnalistului american James Foley, care a fost ucis în mod barbar în Irak de jihadiștii autointitulatului ”Stat Islamic”.

Sfânta Liturghie a fost celebrată în biserica frecventată de familia Foley la Rochester, în statul New Hampshire, dedicată ”Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului”.
În mesajul său, citit la încheierea celebrării euharistice, Sfântul Părinte își exprimă participarea la durerea familiei îndoliate, a prietenilor și colegilor reporterului american, dând asigurarea rugăciunilor și a apropierii sale spirituale.

Ritul sacru, la care au luat parte sute de persoane și prieteni ai familiei Foley, a fost celebrat de episcopul local Peter Libasci. În cuvântul său, episcopul a pus accentul pe faptul că pentru James și întreaga sa familie credința catolică a reprezentat sursa de inspirație pentru viață.

La aceeași Sfântă Liturghie adunarea liturgică s-a rugat pentru jurnalistul american Steven Sotloff și pentru toți cei care sunt în continuare în mâinile jihadiștilor islamici din Irak.

(rv – A. G. – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate